Saptamana 35 - SUFLEU DE LAMAIE


Poate ma repet, dar ador sa descopar, in special, deserturi care au un gust excelent si care se prepara atat de usor. Iar cand desertul surprinde si prin textura, nu poate fi vorba decat de reteta perfecta.
Acest lemon souffle confirma toate asteptarile si a intrat direct in topul 10 al deserturilor mele favorite si nici nu cred ca va fi dat la o parte prea usor.

Cred ca acest sufleu va da startul catre alte combinatii de sufleuri, mai ales ca este fantastic sa lucrezi cu spuma de albusuri, aproape ca as abuza de ea pentru textura pe care o ofera. Incearca de exemplu, simplu, cu o banala omleta.

Si pentru ca textura este importanta, surpriza acestui sufleu sta in straturile legate pe care le formeaza gradual, pornind de la pandispanul pufos pana la crema fina, totul invaluit de aroma puternica de lamaie.


Daca te-a convins, pune mana repede pe 
50g unt,         2 lamai,        100g zahar,
50g faina,       2 oua,          300ml lapte 
si da drumul la cuptor pe 180 de grade.
Se freaca bine untul cu zaharul si coaja rasa de la lamai, la care se amesteca faina si galbenusurile de ou. Treptat se adauga si laptele si sucul de lamaie proaspat stros - va rezulta o pasta destul de lichida.
Din acest moment trebuie sa te misti repede (asta e unul din secretele sufleurilor). Pregateste-ti formele bine unse cu unt (al doilea secret) si bate albusurile spuma. 
Cu o spatula de cauciuc sau ceva nu foarte rigid de preferat, se incorporeaza usor spuma de albusuri in compozitia lichida, fara a distruge prea rau bulele de aer din spuma. Acum poti turna totul in forme. Eu am folosit forme mici de 8cm diametru, dar poti alege si un singur vas mai mare.
Formele se aseaza intr-o tava, in care se toarna apa fierbinte pana aproape de jumatatea inaltimii formelor. Baia marina este cea care pastreaza crema la baza, in schimb ce la suprafata se va coace pandispanul.
Sufleul sta 45 de minute in cuptor - nu deschideti usa cuptorului intre timp pentru ca se va desumfla.

Si pentru ca povestea asta e cu happy ending, nu e nevoie sa faci ture prin casa in asteptarea racirii, desertul asta se mananca gata scos din cuptor.
Daca ai folosit forme mici individuale, le poti rasturna. Eu am pregatit si o spuma de lapte cu vanilie, care sa scalde baza de pandispan.


La deserturi inainte!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu